1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: O voce pentru câine, pisică şi porc

12 iunie 2023

Medicul veterinar Ariane Kari devine prima responsabilă oficială pentru protecţia animalelor la nivel federal. Un mare pas în asigurarea bunăstării animalelor?

https://p.dw.com/p/4SSBs
Porci, fermă, Germania
Animale în grajd la o fermă din GermaniaImagine: Elizabeth Schumacher/DW

Puii de carne, care de-a abia se pot mişca pentru că li se accelerează în mod artificial creşterea, pot spera acum. La fel şi vacile de lapte, al căror uter este atât de supradimensionat încât scheletul lor suferă leziuni. Chiar şi crocodilii, şerpii sau varanii, care sunt deţinuţi de persoane private în Germania, pot spera că nu vor mai fi comercializaţi în astfel de scopuri. Ariane Kari este cea care se va ocupa de soarta lor, pe baza ţelurilor asumate de politicienii federali încă din 2002 referitoare la protecţia animalelor.

De profesie medic veterinar, Ariane Kari spune că "fiind mandatată cu protecţia animalelor de către guvernul federal, am marea şansă de a stimula protecţia animalelor. Nu în ultimul rând, prin cunoştiinţele mele şi prin campanii publice de conştientizare voi atrage atenţia asupra nevoilor animalelor, pentru că doar cunoscând situaţia reală poţi proteja animalele."

Animalele de companie din Germania, dar mai ales cele de crescătorie, adică 11 milioane de vite, 26 de milioane de porci şi 173 de milioane de păsări, beneficiază în premieră de un avocat la nivel federal. Până în prezent, doar nouă din cele 16 landuri federale au mandatat un specialist pentru protecţia animalelor. Din anul 2017, Kari a ocupat acest post în landul Baden-Württemberg.

Ariane Kari
Ariane Kari - noua Însărcinată guvernamentală pentru Protecţia AnimalelorImagine: Bundesministerium für Ernährung und Landwirtschaft

Postul ei este integrat în Ministerul federal pentru Alimentaţie şi Agricultură. Ministrul de resort, Cem Özdemir, o consideră pe Kari ca fiind "o expertă avizată" şi doreşte ca, prin numirea ei, să treacă dincolo de formalitatea îndeplinirii unui punct din contractul coaliţiei de guvernare. "Prin înfiinţarea Oficiului la nivel federal, vom susţine în continuare structural şi instituţional protecţia animalelor. Se dovedeşte astfel cât de important este acest capitol pentru guvernul federal. "

"Misiune mamut" pentru Kari

Ariane Kari, care încă din 2018 s-a declarat împotriva unei liste pentru rasele de câini de luptă şi a susţinut introducerea unui test pentru toţi prorietarii de câini în Baden-Württemberg, este lăudată nu doar de viitorul ei şef direct. Şi Thomas Schröder, cel mai faimos şi important susţinător al drepturilor animalelor din Germania, salută numirea lui Kari, dar consideră că aceasta are o "misiune mamut". În discuţia cu DW, preşedintele Federaţiei pentru Protecţia Animalelor din Germania declară că: 

"În principu este un pas important numirea unei emisare speciale. Mă îngrijorează însă punerea în practică a conceptului, nu ştiu dacă efectele vor fi suficiente cu adevărat. Dacă emisara îl va consilia doar pe ministrul Cem Özdemir şi nu va căuta contactul cu restul ministerelor, atunci va avea prea puţină autoritate în relaţia cu restul instituţiilor."

Schröder exemplifică: dacă animalele sunt transportate în vehicule supraetajate şi se lovesc permanent cu spinarea de acoperişul transportatorului, atunci responsabilitatea revine ministerului Transporturilor. În privinţa experimentelor pe animale trebuie contactat ministerul Cercetării.

Protecţia animalelor nu este încă o temă esenţială

Vor accepta însă ministrul federal al Transporturilor, Volker Wissing,  sau responsabila pentru cercetare din cadrul guvernului federal, Bettina Stark-Watzinger, indicaţii de la angajata unui alt minister? Schröder are multe îndoieli: "Restul ministerelor nu au iniţial nimic de-a face cu protecţia animalelor, ceea ce reprezintă o greşeală. Pentru că ţelul referitor la protecţia animalelor nu trebuie redus doar la nivelul Ministerului pentru Alimentaţie şi Agricultură."

Vaci pe câmpie
Imaginea ideală pentru animalele utilitare imaginată de politicieni în anul 2002Imagine: Julian Stratenschulte/dpa/picture alliance

Germania a fost prima ţară europeanăcare, la 1 august 2002, introducea în constituţie articolul 20a referitor la protecţia animalelor, ca fiind un ţel statal, adăugând: "Statul protejează condiţiile de viaţă 'şi animalele'".  Multă vreme această decizie i-a adus Germaniei şi titlul de campion european "neoficial" în protecţia animalelor. 

Şi, într-adevăr, hotărâri precum cea a Curţii Administrative din Leipzig din 2019 arată că drepturile animalelor sunt tot mai des luate în serios: atunci s-a decis că interesele economice nu pot prima faţă de cele ale animalelor, astfel încât puii masculini din crescătoriile de păsări nu pot fi ucişi. Interdicţia de ucidere a acestora a intrat imediat în vigoare.

Germania nu mai este campion european în protecţia animalelor

Şi totuşi, multe organizaţii de protecţie a animalelor critică faptul că, după două decenii de la modificarea legislaţiei, dezbaterile publice continuă să se axeze mai mult pe utilitatea decât pe protecţia animalelor, în timp ce condiţiile în care sunt crescute acestea în economiile industrializate lasă de dorit.  Din aceste motive, Thomas Schröder consideră că Germania nu mai reprezintă demult un exemplu în domeniu. 

Thomas Schröder
Thomas Schröder conduce Federaţia pentru Protecţia Animalelor din GermaniaImagine: Deutscher Tierschutzbund

"În clasamentul referitor la protecţia animalelor, am pierdut multe locuri, pentru că acceptăm pasiv, cu bună ştiinţă, lacunele din legislaţia din domeniu. Cred că imaginea de cei mai buni din Europa nu mai este de actualitate.", spune Schröder. El solicită o altă politică alimentară, fără ambiţia de a mai atinge exporturi record: "Trebuie să renunţăm la filosofia pe baza căreia Germania sau Europa hrănesc întreg mapamondul". 

Kari nu are timp de pierdut

Ariane Kari are  aşadar multe de făcut, dar puţin timp.  Misiunea ei, ca Însărcinată guvernamentală pentru Protecţia Animalelor se termină la finalul actualei legislaturi. Dacă la finalul anului 2025 la Berlin se va instala un nou guvern, este posibil ca interesul în domeniu să fie diminuat. Atunci, acest nou post nu va fi fost decât un intermezzo. Medicul veterinar Kari nu are decât aproape doi ani şi jumătate timp în care, în ciuda dificultăţilor, ar trebui cel puţin - după cum îi recomandă Thomas Schröder  - să reuşească următoarele:

"Cea mai mare dorinţă a mea este ca fiecare ministru să îşi justifice deciziile raportându-se la protecţia animalelor, chiar dacă este vorba despre transporturi, cercetare sau justiţie. Pentru fiecare proiect de lege trebuie verificat dacă acesta corespunde criteriilor de egalitate şi sustenabilitate. În viitor, trebuie adăugat un nou criteriu: sunt respectate drepturile relevante ale animalelor? Astfel încât, la final, fiecare lege să fie parafată după principiul: corespunzător cu ţelul guvernamental asumat de protecţie a animalelor."