Documentarea crimelor de război comise de Rusia în Ucraina

Până acum au fost înregistrate de autorităţile ucrainene peste 75.000 de crime de război comise de armata rusă de la începutul invaziei din februarie anul trecut. Anchetatorii și procurorii locali, precum și organismele internaționale specializate, lucrează intens pentru a strânge probe și a intervieva martorii. Amploarea crimelor arată că probabil ar putea dura zeci de ani pentru a-i aduce efectiv pe vinovați în fața justiției.

Investigațiile oficiale sunt susținute de peste 30 de organizații neguvernamentale ucrainene, parte a unui grup numit „Coaliția 5 AM Ucraina”, al cărui scop este de a da voce victimelor agresiunii ruse și de a obține tragerea la răspundere a criminalilor de război și a conducerii de vârf a Federației Ruse. Asociația funcționează de un an dar unele organizații membre și-au început munca încă din 2014, de la anexarea Crimeei de către Rusia. Experiența pe care au acumulat-o în acești ani este acum împărtășită colegilor din societatea civilă dar și autorităților de anchetă.

„Nici o țară nu a fost vreodată pregătită să investigheze toate crimele de război. Nici în Ucraina nu a existat astfel de experiență înainte de 2014. De aceea a intervenit societatea civilă", spune Roman Avramenko, șeful organizației Truth Hounds, care documentează asemenea fărădelegi.

Contacte proprii ca surse

Parteneriatul dintre oficiali și activiști pentru drepturile omului funcționează bine, este de părere Avramenko. ONG-urile colectează mărturii de la victimele crimelor, fie prin apeluri primite la numere speciale de telefon, fie prin discuții personale, la fața locului, fac schimb de informații cu agențiile guvernamentale printr-o bază de date electronică special creată iar uneori chiar desfășoară propriile investigații. Nu de puține ori îi pregătesc pe anchetatorii ucraineni să recunoască ceea ce este de fapt o crimă de război.

Președintele Centrului pentru Drepturile Omului ZMINA, Tetiana Pecioncik, dă exemple de deportări forțate pe care nici oamenii legii, nici măcar victimele nu le percep drept crime de război, la prima vedere. „ZMINA a documentat 233 de cazuri de deportare în timpul misiunilor pe teren, de exemplu în satele din regiunea Harkiv, de la granița cu Rusia. În conversațiile cu oamenii am constatat că aproape niciunul dintre cei afectați nu s-a plâns justiției de suferințele trăite. Adesea, oamenii par să nu înțeleagă că au fost victimele unei crime, pentru că deportările au fost deghizate în evacuări”, explică Pecioncik.

Situația este și mai complicată pentru jurnaliștii și activiștii închiși în zonele ocupate de ruși în Ucraina, spune Olha Skripnik, care coordonează organizația Crimean Human Rights Group. Deseori afli doar de la rude despre dispariții. De multe ori nu sunt formulate acuzații oficiale împotriva deținuților, ceea ce înseamnă că aceștia nu beneficiază de nicio protecție legală. Ca atare, ONG-urile sunt aproape singurele care reușesc să localizeze astfel de prizonieri, prin propriile contacte și rețele din închisorile rusești.

„Cunoaștem cel puțin 110 cazuri de persoane care se află într-un nou centru de detenție, construit special la Simferopol (în Crimeea ocupată de ruși - n.red.), dar posibilitățile de a intra în contact cu acești oameni și de a le verifica situația sunt aproape nule. Rusia nu vrea să-i recunoască oficial prizonieri de război, ceea ce face practic imposibilă eliberarea lor”, spune activista pentru drepturile omului.

De la propaganda care instigă la ură la ecocid

Oksana Romaniuk, șefa Institutului pentru Informații de Masă (IMI), care a documentat de mulți ani deja crime împotriva jurnaliștilor și a înregistrat peste 500 de asemenea cazuri îndreptate împotriva reprezentanților presei de la începutul invaziei ruse, spune că termenul de „dezinformare” a fost folosit greșit în tot acest timp.

„Când vorbim de propaganda rusă, uităm că în realitate este o formă radicală de discurs instigator la ură. Anul acesta a devenit extrem de agresiv: deja există apeluri directe la genocid, la bombardarea obiectivelor civile, la asasinate împotriva cetățenilor ucraineni. Și toate se trag din doctrina lui Putin”, explică Romaniuk.

IMI încearcă să incrimineze cazurile de propagandă agresivă, dar dreptul internațional nu include încă o astfel de infracțiune. "Îmi dau seama că acestea sunt crime împotriva umanității, dar această dimensiune a criminalității nu este descrisă nicăieri. Provocarea noastră este de a ne asigura că acești propagandiști își primesc pedeapsă meritată, inclusiv la nivel internațional", subliniază Romaniuk.

Ecologiștii ucraineni care încearcă și ei să documenteze infracțiuni asupra mediului, de ecocid, necunoscute dreptului internațional, se confruntă cu o problemă similară.

Ce se întâmplă cu dovezile

ONG-urile se străduiesc să stabilească o cooperare eficientă cu instituțiile justiției. Cu toate acestea, din cauza particularităților dreptului procesual penal, multe dintre probele colectate pot fi cu greu incluse în anchetele penale oficiale. „Adăugarea unui videoclip de pe YouTube sau a unui articol al unui jurnalist la dosar, de exemplu, necesită o varietate de proceduri, iar instanțele le consideră adesea probe inadmisibile”, spune Olga Reshetilova, cofondatoare a Inițiativei Media pentru Drepturile Omului din Ucraina.

Organizațiile primesc adesea și fotografii și videoclipuri ale celor afectați prin intermediul rețelelor sociale. Dar cum pot avea garanția că imaginile sunt autentice și că persoana care le transmite este de încredere?

Baroul avocaților din Ucraina a preluat o aplicație mobilă, „eyeWitness to Atrocities”, dezvoltată de Asociația Internațională a Avocaților (IBA) tocmai pentru înregistrarea atrocităților. Aplicația face imposibilă falsificarea probelor foto sau video deoarece înregistrează simultan coordonatele locului de filmare și încarcă toate datele pe servere securizate ale IBA, asigură Dmitro Hladkii, avocat din Zaporijia.